A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 20 iulie 2012

O iubire de o saptamana - DOI

   În autocar, fetele au început să fie şi ele în largul lor. Au discutat despre profesori, despre prietenii comuni, despre cum cred ele că va fi în tabără, etc.
-Oricum, Robyn sigur îşi va găsi un pretendent pe acolo! afirmă clar şi răspicat Nancy.
   Robyn era foarte faimoasă de aproape doi ani din cauza faptului că punea pe jar inimile băieţilor, cu sau fără voia ei.
-Eu am decis să fiu solo vara asta. Doar, doar să fie băiatul prea irezistibil. În rest, nici nu mă gândesc la aşa ceva. Am venit să-mi fac noi prieteni şi, până la urmă, să mă distrez! spuse Robyn foarte nonşalantă.
   Dupa înca 2 ore, ba chiar 3, de mers cu autocarul, au ajuns în tabără. Era la înălţime, la propriu. Undeva în vârful munţilor, să zic aşa. Era ca un fel de cerc făcut, pe margine cabane, vile şi hoteluri, restaurant şi alte clădiri care făceau parte din complex. Erau înconjuraţi de brazi şi munţi; oriunde te uitai ori vedeai cerul, ori vedeai munţii. Aerul de acolo era atât de curat, de rece, de înviorător. Nu se compara cu cel din orasul lu' Robyn. Ei erau prima serie care au ajuns. Au luat primele camere, din hotelul "Sport". Şi-au dus bagajele în camere şi s-au făcut comode. (Un mic detaliu, hotelul avea subsol, demisol, parter şi câteva etaje în sus, fetele stăteau la demisol, deci ele în loc să urce bagajele în cameră, practic le-au coborât.)
   Era ora 12 şi le era tare foame.
-Sigur nu luăm şi prânzul acum? întrebă Robyn.
-Nu, pe internet scria că luăm direct cina, răspunse Feylinn.
-Dar îmi e foame! continuă Robyn.
-Ştiu, şi mie. Hai să vorbim cu profa, poate ştie altceva, le îndemnă Nancy.
-De acord! Robyn
   Era o problemă. Erau noi în acel "campus" şi nu ştiau încotro să o ia să ajungă la profă. Au mers afară şi au aşteptat câteva minute, până a venit singură profesoara şi le-a găsit ea pe ele.
-Doamna, spuneţi-ne că trebuie să mâncăm acum, spuse foarte convingatoare Robyn.
-Noi trebuie să luam cina... spuse profesoara, neterminându-şi ideea.
-V-am zis eu! spuse tare Feylinn.
-Dar am vorbit cu ei şi ne dau şi prânzul. Dar nu acum, ci la 1, termină profesoara.
-Ieeei. Oricum, mai sunt 20 de minute până atunci, completă Charlotte.
   A venit ora 1 şi s-au dus să mănânce, la restaurant. (Restaurant care era la distanţă de 5 minute de mers pe nişte dealuri , cel mai scurt drum, sau 10 minute, de mers pe drum asfaltat, drumul lung; fetele au ales drumul scurt, le era prea foame)
   Deoarece erau camere de două persoane, Nancy a stat cu Charlotte şi Robyn cu Feylinn. Au mai pierdut timpul unele în camera celorlalte până când au venit şi ceilalţi copii din ţară, adica pe la ora 5 după-amiaza.

8 comentarii:

fulvia spunea...

Azi aerul de munte curat, m-a facut sa simt racoare intr-o zi calduroasa. Se anunta un suspans total. Abia astept sa citesc mai departe

Rocsana Rocs spunea...

Cu siguranta voi incerca sa tin publicul in suspans la fiecare parte a povestii. Eu ma bucur ca iti place. Abia astept sa pun partile urmatoare <3

ellycalance spunea...

Abia astept continuarea! Sunt sigura ca va iesi o poveste super. Tine-o tot asa!

Rocsana Rocs spunea...

Multumesc mult de incredere. Maine vei citit a treia parte <3

Dy Anaid spunea...

Devine interesaaant. :)

Rocsana Rocs spunea...

Lectura placuta :*

Ballonash spunea...

Chiar devine interesanta :)

Rocsana Rocs spunea...

<3

Trimiteți un comentariu